Sunday, October 30, 2022

RECENZIE: ,,Răul sub soare"

 

Pentru Agatha Christie crima este elementul cheie în jurul căreia a creat cele mai inovatoare și periculoase cazuri. Anchetele sunt laborioase, deloc plictisitoare și fiecare gest sau acțiune atent implementată în puzzle-ul pe care unul dintre detectivii autoarei este menit să îl completeze în întregime. Fie că este vorba despre Poirot, Miss Marple ori Tommy și Tuppence Beresford, ei trebuie să descopere cine se află în spatele acelor fapte odioase.


Cine s-ar fi gândit că pe insula din largul Leathercombe, o insuliță retrasă, unde își petreceau vacanța doar oameni înstăriți se va întâmpla o nenorocire? Numai că, acolo unde se află Hercule Poirot apar și cazuri de omucidere. 


De data asta, în prim plan, este Arlena Stuart, o fostă actriță, una dintre acele femei fatale care îi fac pe toți bărbații să-și piardă mințile. Când Arlena este descoperită ucisă, pe o plajă pustie, Poirot are sentimentul că se află cu adevărat în prezența răului. Chiar dacă ceilalți turiști văd în această femeie frumoasă ca fiind întruchiparea răului, se pare că ea nu a fost altceva decât o victimă. 


Întorsătura situației ,,îi acuză" și, involuntar, devin părtași la crimă.


Totuși, principalul suspect este amantul femeii, Patrick Redfern. Toți știu de relația dintre ei, singurul care, se pare că, nu suspectează nimic este soțul acesteia. Să fie mai mare interesul bărbatului pentru bani decât iubirea? Moartea ei i-ar fi adus cinci sute de mii de lire sterline. O sumă importantă care i-ar acoperi multe datorii.


Kenneth Marshall, soțul Arlenei, i-a aflat secretul? Să fie aceasta o crimă pasională?


Linda Marshall își urăște din tot sufletul mama vitregă. Apelează la magia neagră, înfăptuiește un ritual spiritual, iar în cursul acelei zile femeia este descoperită moartă. Să fie acea vrajă atât de puternică încât să-i provoace moartea?


Christine Redfern este o persoană retrasă, tăcută, dar într-atât de geloasă încât să-și înlăture rivala?


Cât de departe este dispusă să ajungă Rosamund Darnley pentru a-și trăi iubirea imposibilă alături de bărbatul iubit, Kenneth Marshall?


Fiecare are motive întemeiate să înfăptuiască un fapt atât de oribil, însă numai o minte diabolică are curajul de a ucide cu sânge rece. Cine este în stare de așa ceva?

No comments:

Post a Comment