Sunday, November 6, 2022

RECENZIE: ,,Narcis și Gură-de-Aur"

 


,,Narcis și Gură-de-Aur" este o reflecție cu și despre suflet care m-a secat de puteri, mi-a aprofundat cele mai importante gânduri privind spiritualitatea și păcatul omenesc, a zguduit credințe menite să laude viața celor din spatele zidurilor mănăstirii, a accentuat păreri privind aspecte ce trebuie îndelung meditate.


Cartea este o confesiune a două suflete zbuciumate ce își găsesc drumul în direcții opuse: Narcis rămâne la mănăstire și devine abatere Ioan, iar Gură-de-Aur alege să rătăcească prin lume, să descopere fațetele necunoscute ale păcatului.


Ilustrate în antiteză ca două personaje diferite, Narcis și Gură-de-Aur sunt că doi poli opuși care se atrag. Prietenia care îi leagă, îi îndrumă spre destinaţia predestinată. Menirea lui Narcis este aceea de a propovădui mai departe cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce Gură-de-Aur decade atât de mult încât gustă din rodul desfătării, al plăcerilor interzise, al vinovăției pentru uciderea unor oameni, al îmbolnăvirii sufletești.


Nu este greu de intuit cum decurge viața fiecăruia și nici surprinzător faptul că fiul risipitor își murdărește atât trupul cât și sufletul. Încearcă să se salveze apelând la prietenul său, Narcis, însă patima sa pentru o viață dezordonată și dezorganizată îl împinge în fundul prăpastiei și, în final, îi provoacă moartea.


Acest roman este o lecție și un imbold, pe care l-am citit destul se greu, deși mi-a plăcut mult. Printre rânduri, am întâlnit emoție pură, gingășie, sinceritate, naivitate, deziluzie, curiozitate, dezlănțuire, patos și recunoștință. 


Am convingerea că pentru a-l putea citi așa cum se cuvine, mai întâi, trebuie căutat un loc propice, perioada în care sufletul este liniștit și deschis să primească un amalgam de sentimente și trăiri puternice capabile să bulverseze pacea stabilită inițial. 


Încearcă și descoperă!

No comments:

Post a Comment