RECENZIE: ,,Lelia"

 

Titlul: Lelia

Autor: George Sand

Număr pagini: 298

Editura: Corint 

Categoria: literatură universală 

⭐️ Am citit această carte cu o patimă de nestăvilit încât la fiecare pagină sentimentele mele se intensificau tot mai mult. M-au năpădit cele mai puternice stări, emoții incontrolabile, iar cuvintele nu mă ajută să exprim cu exactitate entuziasmul cu care am descoperit cea mai tristă, dar și cea mai frumoasă poveste de dragoste.

⭐️ Scrisorile de dragoste relatate de-a lungul numeroaselor pagini nu pot decât să invoce un puternic ecou și să fie strigată în gura mare această iubire devastatoare care mistuie cele două suflete împovărate de suferință. Oare cum au reușit două inimi care privesc viața din perspective diferite să se iubească intens? Credința a fost cea care le-a consolidat forța de a iubi?

⭐️ Lelia este un suflet gol, pustiu și rece. A adunat în inima sa o iubire imensă pe care nu știe cum să o exteriorizeze prin fapte. Treptat, această iubire neconsumată o mistuie și o conduce la pierzanie.

⭐️ Stenio este opusul fetei, un tânăr vesel, plin de viață, un poet talentat, dispus să facă orice pentru femeia iubită. Dovezile lui, gesturile amoroase nu sunt de ajuns. Nu ating inima ei. Uneori le respinge, alteori tânjește după ele. Și le înfăptuiesc. 

⭐️ Dragostea lor evocă sensibilitate, delicateţe, devotament. Tinerii pot menține un echilibru între aceste ingrediente pentru a putea fi fericiţi împreună? De ce zbuciumul lăuntric al Leliei îi îndepărtează mai mult decât să fructifice ceea ce frumos a fost clădit? Cât de importantă este liniștea sufletească? Un suflet pustiu poate fi învelit cu dragoste?

⭐️ Răspunsurile sunt atent făurit și întrunesc lecții de viaţă pe care niciun cititor nu le va uita. Eu le prețuiesc și încă mă gândesc la ele chiar dacă am întors și ultima filă. Cu siguranţă le voi reciti, într-o zi.

RECENZIE: ,,Onoarea pierdută a Katharinei Blum"

 

Titlul: Onoarea pierdută a Katharinei Blum 

Autor: Heinrich Boll

Număr pagini: 171

Editura: Litera 

Categoria: literatură universală 

21.02.1974 este ziua care a marcat pentru totdeauna viața Katharinei Blum. Involuntar, tânăra devine victima unui tabloid care îi distruge reputația, prin răsturnări, denaturarea și pure calomnii.

Greșeala ei este aceea că s-a îndrăgostit, din nou, de persoana nepotrivită. Pe Ludwig Gotten îl cunoaște la petrecerea dată de nașa și protectoarea ei. Cei doi se îndrăgostesc și decid să-și petreacă restul nopții împreună. A doua zi, pentru tânăra îndrăgostită începe coșmarul. Este anchetată de poliție pentru favorizarea unui infractor. Ulterior, închisă pentru uciderea unui jurnalist. Procesul femeii se derulează anevoios. Nimic nu pare să fie în favoarea ei. Numai prietenii apropiați o susțin. Argumentele lor sunt ușor combătute de minciunile unor neprofesioniști. 

Katharina înțelege modul de gândire al autorităților, îl dezaprobă și acționează după propriile principii. Acțiunile sale o vor ajuta să-și demonstreze nevinovăția sau îi vor provoca mai multe necazuri?

Într-o societate care aleargă după cazuri senzaționale, povestea tristă a Katharinei nu face altceva decât să hrănescă monstrul ascuns și să critice presa și viața publică din Germania de Vest din anii '60 și '70 ai secolului XX.

RECENZIE: ,,Două cărți și o vacanţă"

 

Titlu: Două cărți și o vacanţă 

Autor: Emily Henry

Număr pagini: 336

Editura: Litera 

Categoria: literatură contemporană 

Ceilalţi spun că este cartea ideală de citit în vacanţă, eu spun că momentul potrivit e toamna, de ce nu iarna?! Indiferent când va fi citită, e lectură savuroasă căreia nu-i lipsește nimic. 

Povestea relatată mi-a transmis un amalgam de sentimente. De la tristeţe, încă de la început am aflat despre decesul tatălui protagonistei, January Andrews. Nu numai că moartea acestuia îi provoacă o mare durere, viața fetei este dată peste cap. Familia perfectă din care a crezut că face parte ascundea multe secrete. Tatăl perfect, de fapt, era (destul de) imperfect permițându-și să aibă o altă doamnă alături. Mama bolnavă de cancer decide să mascheze adevărul și să nu-i mai vorbească. Iubitul o părăsește, iar editura cu care colaborează îi cere un nou roman pentru care are la dispoziție trei luni să-l scrie. Nu mai are suficienți bani pentru a-și plăti cheltuielile și nu are de ales decât să accepte să locuiască în casa de vacanţă a tatălui său, locul pe care el îl împărțea cu Cealaltă Femeie.

La fel de bine am simțit și frustrarea, în momentul în care January este conștientă că se confruntă cu blocajul scriitorului.

Singurătatea nu este un bun prieten așa că apare dușmanul ei, Augustus Everett, fostul coleg din facultate, un scriitor de romane serioase.

Cum de la ură până la iubire nu e de făcut decât un singur pas, destinul îi pune față în față și îi impulsionează să-și recunoască unul celuilalt atracția reciprocă. 

În plus, se provoacă reciproc că fiecare dintre ei să scrie câte o carte din categoria din care celălalt obișnuiește să scrie. Cât de mult reușesc să se apropie cei doi tineri? Vor ajunge să se iubească cu adevărat? Vor reuși să respecte termenul limită?

Dincolo de multiplele impedimente eu cred romanul de față este de fapt cel pe care l-a scris January Andrews. E cartea în care a reușit să-și depășească limitele, să se maturizeze și să trăiască cu adevărat. Lipsa tatălui a spart globul de cristal, a eliberat-o și a lăsat-o să zboare singură, să-și caute drumul.

RECENZIE: ,,Iubirea, ca o pânză de păianjen"

 

Nu știu dacă e corectă ordinea în care am ales să citesc romanele (sau dacă există o ordine anume), mai degrabă m-am lăsat condusă de intuiție și de farmecul pentru titlul cărții, ,,Iubirea, ca o pânză de păianjen". Ulterior, voi face cunoștință și cu Daria, protagonista din romanul ,,Gheață la malul sufletului meu".

Am crezut că voi găsi un roman de dragoste. Atât. De fapt, am descoperit cum se scrie un astfel de roman. Pornind de la fapte reale, concrete, scriitorul care este și protagonist, țese o poveste magică care va purta cititorul pe meleaguri cunoscute: romanticul și feericul Brașov cu ale sale peisaje de basm. Cu multă îndeletnicire și măiestrie îmbină realul cu fantasticul, astfel încât firul subțire care le desparte, uneori este insesizabil. 

De la o pagină la alta, stările și sentimentele se intensifică și devin mai evidente, mai apăsătoare. Negativismul nu este exclus, însă este învăluit în dragoste și înlăturat. Chiar dacă acolo unde există iubire, există și durere, nimeni nu este dispus să renunţe la ea. Dincolo de dezamăgiri rămân întipărite în minte și în suflet unele amintiri care au impregnat răni, altele care au adus alinare.

Să nu uităm faptul că am fost creaţi din iubire și avem menirea de a iubi la rândul nostru!

Mulțumesc autorului pentru oportunitatea de a citi acest frumos roman!

RECENZIE: ,,Caut suflet pereche"

 

Titlu: Caut suflet pereche 

Autor: Rachel Winters

Editura: Litera

Număr pagini: 400

Categoria: literatură contemporană 

Nu judeca o carte după copertă. Aparențele sunt înșelătoare. Greșeala mea s-a rezumat la a cumpăra un roman fiind fascinantă de coperta ei. La prima vedere, nu se observă nimic deosebit, însă după ce am început să o citesc am înțeles clar care este rolul acelei pete de culoare din lumea învăluită de tristeţe. 

Evelyn Summers este o tânără motivată, asistentă la o agenție de impresariat pentru scenariști. După ce a muncit șapte ani pe același post, e pe punctul de a primi, în sfârșit, o binemeritată promovare. Însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, și mai ales, pentru ca agenția să nu ajungă în pragul falimentului, fata este obligată de șeful ei să-l convingă pe Ezra Chester, cel mai important - dar și cel mai arogant - client al agenției să termine de scris scenariul unei comedii romantice în stil hollywoodian. 

Evelyn Summers este o mică stea pe care nimeni nu a fost dispus să o șlefuiască pentru a-i vedea adevărata strălucire. Însă, în momentul în care ea descoperă că marele scriitor ,,i-a împrumutat" manuscrisul, nu este dispusă să negocieze. Ea vrea să-și vadă numele scris pe scenariul filmului și luptă pentru a-și îndeplini visul. Atunci când toți ceilalți au doborât-o spunându-i că nu este suficient de bună pentru a-și atinge țelul, o forță interioră i-a dat puterea necesară pentru a demonstra că un om mediocru niciodată nu va accepta că există cineva mai presus de el. Viața va avea grijă să îi demonstreze contrariul.

Ador copertă cărţii, nu și conținutul ei. Acele întâlniri romantice repetitive sunt puerile și plictisitoare. Înțeleg că ele fac parte din scenariu și, poate, dacă le citeam în adolescență mi se păreau interesante, dar nu și acum. Totul pare ireal și fantastic.

Și ca și cum nu era de ajuns titlul este (prea) sugestiv și neatractiv. Se potriveşte în totalitate cu povestea din carte. În schimb, denotă lipsa de creativitate. 

Am avut așteptări mari și dezamăgiri la fel de mari. Perfecțiunea nu există, deși mulți reușesc să urce pe cele mai înalte culmi. Acesta nu este unul dintre acele cazuri.

RECENZIE: ,,Zeița pasiunii"

 

Titlu: Zeița pasiunii 

Autor: Silviu Bacuiani 

Număr pagini: 100

Editura: Mybestseller

❤️ Iubirea este forță. Puterea de a ocroti strângând în brațe femeia iubită, de a alunga grijile culegând un zâmbet, de a emana pozitivism folosind cuvinte alese.

❤️ Iubirea este sprijin. Puterea de a vedea frumosul și unicitatea femeii de lângă tine.

❤️ Iubirea este pasiune. O flacără aprinsă care arde necontenit, mocnit sau puternic, până la ultima suflare fără a-și epuiza resursele.

❤️ Iubirea este cuvânt, șoaptă, melodie. Un izvor de energie care se contopește în cele mai pure sentimente și trăiri. Descrise intr-o manieră elegantă, poetul te îndeamnă să guști din aromele dragostei, uneori cu chibzuință, alteori cu patos. Odată acaparat în mrejele ei, inima preaplină de iubire emană și în jurul său. Îi atrage și pe alții, cei care sunt dispuși să primească și să ofere. Procesul de iniţiere se aprofundează zi de zi. Apar lucruri noi. Ai făcut primii paşi. Înaintezi tot mai mult. Ai ascultat cântecul. Ai învățat versurile și acum ... dansezi, în ritmul tău, în ritmul ei, în ritmul vostru. Cât de departe ai ajuns? Până la împlinire.

❤️ Un amalgam de trăiri și gânduri puternice. Acestea sunt stările pe care a reuşit Silviu Bacuiani să mi le transmită. Mie și altor cititori. El a lansat invitația, a deschis ușa și ne așteaptă cu interes să-i cunoaştem universul. Cel încărcat cu fantezie, cu versuri care dansează pe propria melodie, cu perfecțiunea care doar prin cuvinte și rime poate fi atinsă, cu puterea de a trăi cu intensitate fiecare moment. Nu este magic? Ce mai aștepți?

❤️ Îndrăznește, iubește și bucură-te!

Îi mulțumesc autorului pentru acest exemplar! Mie mi-a plăcut mult! Sper să vă placă și vouă!

Găsiți cartea aici.

RECENZIE: ,,Nu plânge, frate!"

 

Până acum nu am mai citit o poveste atât de tristă. Este o poveste de viaţă bazată pe fapte reale despre doi copii curajoși de 8 ani, respectiv, 10 ani, dar privită și povestită din perspectiva adultului. Relatate într-o manieră simplă toate întâmplările capătă un farmec și o veridicitate aparte, deși uneori m-am izbit din plin de cruda realitate ce le seca forța, vitalitatea și bucuria tinerelor suflete.

Cu pași mărunți am pășit în interiorul conacului domnului Găvănescu, frumosul paravan în spatele căruia se ascundea preventiriul de lângă Turnu Severin, ,,tabăra de la munte" pentru copiii părinților bolnavi de TBC. O situație similară îi aruncă și pe frații Alexandru și George Munteanu în acest loc uitat de lume, unde groaza, spaima și frica pândesc la tot pasul. Momentele obișnuite se transformă în situații de neînchipuit, care m-au îngrozit doar citindu-le. Pedepsele inumane care se aplicau copiilor, deseori, întreceau limita suportabilității și a îngăduinței. Imposibil de imaginat, îmi este tot mai greu să cred că prin aceste orori sunt nevoiți numeroși copii să treacă. 

Totuși, am privit cu sfială, ultimele etape din drumul parcurs de cei doi frați. Pe de-o parte, am fost plăcut surprinsă de dragostea pură și reciprocă pe care și-au purtat-o până la final, forța lor deplină de a depăși cu succes toate neajunsurile și dificultățile. Pe de altă parte, m-a întristat modul în care ,,duritatea vieții" și-a lăsat amprenta nu numai pe chipurile băieților, ci și în sufletul acestora. Lupta avidă și asiduă prin întuneric le-a insuflat curajul de a concepe ,,răzbunarea perfectă".

Doi ani mai târziu, departe de acest coșmar, mama lor îi așteaptă sănătoasă și dispusă să cunoască, împreună, o nouă viață. Însă, cei doi ani petrecuți departe de casă îi vor marca puternic pe protagonişti pentru totdeauna. 

Toate evenimentele relatate de către narator au avut același puternic impact emoțional și asupra mea. Am simțit o presiune apăsătoare încă de la început. Titlul spulberă orice notă de optimism, cititorul fiind introdus direct, fără menajamente, într-o tensiune copleșitoare. Are o conotație notorie:

- în primul rând, semnalează vădit tristul destin a două suflete nevinovate folosind o negație în acest sens;

- în al doilea rând, demonstrează că este un păcat covârșitor să distrugem inocența, puritatea și tot ce avem mai frumos în noi pentru a putea supraviețui și a face față răutății meschine din exterior. 

Indiferent cum vom alege să privim acest roman, este evident că odată ce l-am citit vom rămâne adânc marcați de tot ceea ce am descoperit.