RECENZIE: ,,O minciună perfectă"

 

Titlu: O minciună perfectă

Autor: Peter Swanson

Editura: Litera

Număr pagini: 368

Categoria: Literatura universală

 

Se spune că: ,,La pomul lăudat să nu mergi cu sacul dezlegat”. Şi cum am citit numai păreri pozitie despre cartea asta şi aşteptările mele erau pe măsură. Degeaba. Nu m-a impresionat nimic din cele relatate, deşi am găsit toate ingredientele: inocenţă, frumuseţe, perfecţiune, patimă, pasiune, defecte, oroare, minciuni, crime ...

Toate astea, pentru ce? Care este obiectivul final? Cine este vinovatul? La ce ajută atâta suferinţă?

În spatele lor e o minte diabolică, bolnavă, care îşi satisface propria plăcere.

E interesant? Pe mine nu m-a impresionat deloc. Am întâlnit o altă Lolita şi un Humbert Humbert „mai întunecat”. Nimic nou.

Mai mult decât atât, am ştiut cine este făptaşul. Recunosc că a trebuit să apară a doua crimă pentru a-l putea identifica, dar nu m-am înşelat. Iar sfârşitul lui a fost inevitabil necruţător şi rece.

        Cartea o puteţi găsi aici.

RECENZIE: „Soluţia coliniarităţii. Contrapunct” de Bianca Nemeş

 

Titlu: Soluţia coliniarităţii. Contrapunct

Autor: Bianca Nemeş

Editura: RisoPrint

Număr pagini: 112

Categoria: Literatura contemporană

 

Cine sunt eu?

O întrebare atât de simplă la care nu voi obosi să caut răspunsuri necontenit, deşi pe unele le cunosc deja sau pe altele aştept să le descopăr.

Unde voi găsi răspunsurile pe care le caut?

Sunt în interior, fac parte din mine, înglobează o mulţime de gânduri, sentimente şi trăiri.

Sunt în exterior, adună momente, oameni, imagini şi culori.

Am nevoie de toate pentru a construi propriul EU. Pentru a face ceea ce mă înalţă până la stadiul de împlinire deplină. Am aşternut pe hârtie toate  temerile mele, le-am analizat, apoi am aplicat sfaturile desprinse din cartea Biancăi Nemeş. Este tânără şi neînduplecată, nu s-a sfiit să mă pună faţă în faţă cu nemulţumirile care nu-mi dădeau pace. M-a împins să le înfrunt, să formăm un front comun şi să răzbesc mai departe spre mari aspiraţii ce nu credeam că vor prinde glas vreodată. Le-am etalat în ordine, fără sfială şi am ajuns să mă cunosc cu adevărat. Să ştiu cine sunt cu adevărat.

 

EU SUNT BUNĂTATE. Mereu voi avea bunăvoinţa de a-i ajuta şi sprijini pe ceilalţi.

EU SUNT IUBIRE. Întotdeauna voi găsi puterea de a oferi afecţiune şi dragoste pură persoanelor dragi şi nu numai.

EU SUNT ZÂMBET. E atât de uşor să împart bucuria cu cei care au inima deschisă şi sunt dispuşi să o primească.

EU SUNT O CARTE. Le permit tuturor celor care mă cunosc să lase o urmă în drumul vieţii mele.

EU SUNT CULOARE. Voi picta propriul tablou după ce voi descoperi toate nuanţele.

 

Eu sunt ... cine sunt eu cu adevărat?

Călătoria continuă. Eu sunt trecutul, ceea ce ştiu despre mine, eu sunt prezentul, ceea ce sunt pe cale să aflu dacă pun în practică ceea ce am învăţat, eu sunt viitorul, rezultatul pe care-l voi obţine.

Cât de departe pot ajunge?

Deţin puteri nebănuite, trebuie să explorez, să visez şi să merg mai departe. Cât de departe? Până când lumea mea va deveni realitatea de zi cu zi, fericirea deplină.

 

În viaţă nimic nu e imposibil. Chiar şi cele mai măreţe vise pot deveni realitate. Visează până nu e prea târziu! Speră necontenit! Luptă fără a-ţi impune limite. Puterea e în mâinile tale. Foloseşte-o!

 

Despre toate aceste lucruri frumoase ne dezvăluie Bianca în cartea sa. O face într-un mod simplu pentru ca toţi să o înţelegem. Şi ne place. Îţi mulţumim!

 Îi mulțumesc autoarei pentru acest exemplar! Mie mi-a plăcut foarte mult cartea! Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!

Carte vs film

 

Cine nu a văzut filmul „Liceenii”? Mulţi au îndrăgit celebrul cuplu, Dana şi Mihai. Puţini l-au iubit pe egoistul Şerban. Toţi am râs cu poftă de năzbâtiile făcute de Ionică, iar alţii am cochetat cu simpatica Geta. Am asociat imaginea profesoarei severe ca Isoscel cu o alta care ne-a predat matematică. Sau dirigintele preaiubit pe care nu-l vom uita niciodată.

Stereotipuri pe care inevitabil le întâlnim şi le adorăm.

Am vizionat acest film de atâtea ori încât atunci când am decis să citesc cartea (din păcate, doar anul acesta am aflat de ea) cunoşteam fiecare întâmplare în ordine cronologică. Am citit romanul asociind imagine cu imagine din peliculă. Personajele erau deja bine conturate în mintea mea astfel încât nu am mai simţit aceeaşi emoţie care trebuia să apară la primul contact cu acesta. Parcă nimic nu avea farmec. O voce interioară îmi spunea mereu ceea ce urmează. Cred că am memorat secvenţele. Am recunoscut chiar şi pasaje de dialog. Am folosit chiar şi intonaţia actorilor în minte. A fost savuros. Dar atât.

Magia a dispărut. Suspansul, la fel. Chiar şi bucuria de a găsi ceva nou. Sunt respectate cu stricteţe majoritatea momentelor. Am avut impresia că citesc un roman alcătuit din imagini şi culori. O multitudine de imagini şi culori. E frumos şi atât.

Din nou, mi s-a confirmat că e indicat să citesc mai întâi cartea, apoi să vizionez filmul.

Nu vi s-a întâmplat acelaşi lucru?

FRAGMENTE EXTRASE DIN CARTEA ,,SOLUŢIA COLINIARITĂŢII. CONTRAPUNCT” de Bianca Nemeş

 

,,Sculptând cu grijă pe paginile imaculate ale caietului de la care a pornit schiţa această cale şerpuită, bentonică a lumii nu te lasă să ieşi la suprafaţă, să respiri aerul pur al fericirii, să pluteşti împins de brizele uşoare ale dorinţei; de ce această complicaţie devenită de la simplu, haos, nu poate fi desfăşurată astfel încât să poţi privi în interiorul tău şi să realizezi într-adevăr ceea ce aştepţi din partea ta şi din partea celorlalţi, să poţi să te priveşti pentru a-ţi afla sensul.”

„Chiar dacă totul pare imposibil şi tot ceea ce credeai că e important se risipeşte cât ai clipi, viaţa te învaţă să te descurci şi să preţuieşti familia, sufletul, persoanele dragi, universul, natura, de obicei valoare dăruită prin constrângeri şi presiuni externe.”

„Cine sunt eu de fapt? Ce se ascunde dincolo de membrana epitelială? Un univers indescifrabil, ce nu poate fi înţeles pe deplin. Cu toţii ascundem ceva: tu, eu avem acest lucru în comun.”

,,În momentul în care totuşi conştientizăm că nu suntem singuri în acest abis incorigibil al vieţii, de ce nu ne putem găsi echilibrul interior şi ne depărtăm singuri de siguranţă?Pentru că încă nu am învăţat să creăm, să construim totul de la zero, suntem obişnuiţi cu ceea ce ne înconjoară, considerăm că totul ni se cuvine, fără a încerca măcar să depunem efort sau valoare în ceea ce trăim.”

„Scriu, înseamnă că sar în afara rândurilor de asasini, actul de a pune o distanţă între mine şi lumea obişnuită. Inventez un punct de sprijin altundeva, care să îmi permită să văd, să înţeleg cum e viaţa de fapt. Sar peste asasinii lăuntrici, a repetărilor obsesive, în afara infernului.”

„Pentru ce atâta suferinţă, tulburare, frământare? Sunt doar un fir de nisip ce se pierde printre miliarde de alte molecule şi particule, cu configuraţii mult prea ostile şi diferite pentru a ne putea omogeniza.”

„Vom putea ştii CUM, UNDE, CÂND, ÎN CE FEL suntem aici, dar PENTRU CE? Elaborarea şi descoperirea îţi aparţine. Trăind clipa fără regret şi urmându-ne visul. Sensulexistenţei se balansează pe simplul răspuns NU ŞTIU şi aşa ar trebui să rămână, deoarece existenţa este cea mai înaltă formă a acceptării şi măreţiei.”

„Nu opune rezistenţă, doar simte ce se întâmplă în jurul tău, dar mai ales în interiorul tău. Lasă-ţi mintea să se liniştească din vasta dimensiune de informaţii pe care i-o dai să o proceseze.

 

Ce descoperi?

 

Pe tine cel autentic, cu siguranţă.”

 

„Cum putem trăi cu inconştienţa finalului sau cu inconştientizarea derizorie a acestuia? E simplu, toţi ne gândim la ce am fost şi la ce nu vom mai fi, dar când ne facem timp pentru ceea ce suntem?”

,,Calea iubirii este un echilibru al polurilor opuse, o tensiune creativă a incertitudinilor, o punte dificilă între acţiuni susceptibile. Caută iubirea ce se află în sufletul tău pătat de ură, invidie, frustrare şi inspiră doar bunătatea ce eşti. În esenţă toţi suntem bunătate şi iubire, doar împrejurările şi interpretarea lor, dogmele impuse ne transformă în revers.”

„Cred că în esenţa noastră suntem IUBIRE, VIAŢĂ, fapt ce se contopeşte cu ideea de divinitate, creator al lumii. Universul este infinit în timp şi spaţiu, iar noi suntem fiinţe vii, raţionale, ce ne credem minunaţi, centrul a tot ceea ce există, însă această nemărginire şi-ar putea continua cursul în lipsa noastră, reciproca fiind falsă.”

„Deţii posibilităţi multiple, dar nu ştii ce să alegi ca să nu greşeşti. Crezi că există o singură variantă corectă, un singur răspuns, dar nu îţi pui întrebările potrivite pentru momentul în care te afli. Există un singur răspuns potrivit pentru tine în marea de întrebări a persoanei care eşti.

         Nu te opri niciodată să te întrebi şi să creezi ceea ce descoperi că este potrivit pentru tine.”

Pagină de jurnal

 

-          Am găsit-o. E cartea mea de suflet! Trei nopţi la rând am citit din acest roman.

-          Ce anume ţi-a plăcut atât de mult?

-          Ascultă:

,,Când i-am citit cartea, am înnebunit. Scrisul ei este incredibil de bun, de profund, de curat. Fata asta s-a născut pentru aşa ceva, pentru personajele ei, pentru peniţa din mână şi pentru cuvinte frumos scrise.

Am văzut fiecare cuvânt şi fiecare poveste, nu are nevoie de ajutorul meu, aşa cum crede ea, ci are nevoie să arunce totul între două coperţi şi să dea drumul paginilor în lume. Atâta tot.”

-          Parcă te-ar descrie pe tine.

-          Parcă ...

 

Fragmente extrase din cartea ,,Micul prinţ”

 

,,Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii. Numai că puţini dintre ei îşi mai amintesc.”

,,Trebuie să ceri de la fiecare ceea ce poate da, reluă regele. Autoritatea se sprijină mai întâi de toate pe raţiune.”

-          „Unde sunt oamenii? reluă, în sfârşit, micul prinţ. Eşti cam singur în deşert ...

-          Eşti singur şi printre oameni, zise şarpele.”

,, […]  Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”

„ […]  Iată secretul meu. E foarte simplu: nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi.”

RECENZIE: ,,Aneta"

 

Titlu: Aneta

Autor: Lucian Domşa

Editura: StudIS

Număr pagini: 406

Categoria: Literatură contemporană

 

A trecut ceva timp de când îmi doresc să scriu despre romanul „Aneta”. Caut cuvintele potrivite pentru a descrie această carte minunată. Este musai să scot la iveală toate acele sentimente pe  care mi le-a stârnit citind-o.

Nu pot să încep altfel. Mă declar îndrăgostită, de la început, de faptul că textul este scris în grai ardelenesc. Am descoperit activităţi şi tradiţii de alţii uitate. Eu nu le cunosc, dar a fost un bun prilej să le descopăr, să-mi las mintea să-şi creeze proprile imagini despre acele evenimente sacre care aveau loc în viaţa oamenilor de la ţară. Cât de simplu şi de frumos se putea trăi atunci! Şi nici pentru a fi fericiţi nu aveau nevoie de multe lucruri materiale. Lipsurile erau înlocuite cu dragoste. Nici că se putea mai bine.

Puţini săteni aveau vise măreţe, aşa cum erau cele ale lui Aneta. Majoritatea preferau să lucreze pământul, să trăiască din roadele obţinute de la acesta, să-şi întemeieze o familie şi să fie înconjuraţi de mulţi copii. Fiecare etapă stătea la baza unui tablou perfect. Toţi oamenii erau egali. Cu excepţia celor învăţaţi şi cu stare.

Ce se întâmplă în momentul în care o persoană doreşte să progreseze, să se dezvolte? Ce modificări majore se vor produce în viaţa sa? Aneta este un personaj ideal care ne demonstrează că pentru a-şi depăşi condiţia nu este absolut necesar să renunţe la obiceiurile învăţate în familie, poate să păstreze simplitatea şi puritatea în tot ceea ce urmează să facă. Progresul nu înseamnă întotdeauna o schimbare radicală. Suntem aceleaşi persoane cu noi perspective.

        Tind să cred că această carte a fost scrisă ca o dovadă a faptului că pentru a fi fericiţi este indicat să trăim în armonie cu ceilalţi. Azi alergăm în zadar după lucruri materiale şi uităm să zâmbim şi să iubim cu adevărat. Ce este fericirea? Am pierdut acest tren. Ne îndepărtăm tot mai mult de destinaţie.

        Îi mulțumesc autorului pentru acest exemplar! Mie mi-a plăcut foarte mult cartea! Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!

DE VORBĂ CU CITITORUL

 

Cititorul: De ce scrii?

Scriitorul: Caut un prieten căruia să-i spun toate poveştile pe care le ştiu. Sunt pregătită. Pot începe chiar acum.

Cititorul: Te ascult! spuse el zâmbind.

Am zâmbit şi eu. Apoi, am întins mâna după o coală de hârtie şi un pix.

Scriitorul: Nu vreau să vorbesc despre ele. Prefer să le scriu. Cuvintele să rămână o amintire vie. Să fiu prezentă în sufletele cititorilor mei. Sunt singurii care mă înţeleg. Am nevoie de ei.

Cititorul: Şi ei au nevoie de tine.

Scriitorul: Se formează o legătură specială de la „primul contact”. Citeşte şi descoperă!

Cititorul: Am găsit ceea ce caut. Cartea ta e la mine!

Scriitorul: Citeşte-o!

Recenzie: ,,Copilăria fermecată"

 

Titlu: Copilăria fermecată

Autor: IoanaTrif

Editura: Libris

Număr pagini: 132

Categoria: Literatura contemporană

Poveştile gemenilor, Gruia şi Novac, sunt menite să aducă bucurie, culoare şi speranţă. Cu doze mari de inocenţă şi emoţii, ei crează universul copilăriei pe care îl trăieşte fiecare om. Copii sau adulţi, toţi am petrecut momente magice în casa bunicilor, am zburdat pe câmpii alături de animale şi am savurat cu nesaţ din bucate tradiţionale. Aveau un gust nemaiîntâlnit care va rămâne  adânc impregnat  în minte la maturitate.

Lumea lor este frumos conturată de oameni speciali, cei mai buni îndrumători care ştiu să le insufle acestor suflete curate dragostea pentru obiceiuri şi cutume, simplitate şi originalitate.

Unde pleacă oamenii speciali? De ce dispar zâmbetele şi inocenţa atunci când devenim adulţi? Nu putem păstra „o fărâmă de copilărie” în suflet? Am poposi tot mai des în copilăria fermecată, dar nu mai e cale de întoarcere.

Timpule, de ce te grăbeşti să ne transformi în oameni mari? Vrem să rămânem aici pentru totdeauna. Avem prieteni adevăraţi, avem şi griji, „să ne petrecem timpul în joacă”, chiar şi vise măreţe. Şi cu toate astea, tot ne dorim să devenim maturi. E magie, mai presus de toate. Speranţe arzătoare transformate în iluzii pierdute. Dar dacă privim cu entuziasm spre viitor, vom trăi „o bucurie constantă”.

Să fim copii, măcar o dată-n zi!

Îi mulțumesc autoarei pentru acest exemplar. Mie mi-a plăcut foarte mult cartea! Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!

Cartea o găsiţi aici.

Despre romanul thriller

 

Nu credeam că voi spune vreodată asta, însă îmi plac mult thrillerele psihologice. Am început cu romanul „Sunt cu ochii pe tine” şi nu mă voi opri niciodată. Voi scrie despre ele ori de câte ori voi simţi nevoia şi nu voi ezita să le recomand pe cele mai bune.

Azi am decis să-mi opresc atenţia asupra unui roman citit recent: „Neţărmuritul zbor al sufletelor desfrânate” de Paul Pufan.

De ce?

Din varii motive:

 

-         Am găsit cartea perfectă pentru mine. Îmi plac cărţile scrise sub forma unui jurnal, un aspect pe care l-am găsit şi aici.

-         Lipsesc descrierile lungi, dar apar pasaje de dialog atent alcătuite care, de multe ori, înlocuiesc acţiuni importante ce urmează să se deruleze.

-         Am întâlnit puţine personaje, atent conturate, care au avut un rol bine stabilit în alcătuirea poveştii.

-         Misterul a fost ingredientul principal.

-         Accentul a fost pus pe sentimentele, gândurile şi trăirile personajelor şi mai puţin pe evenimente.

-         Din peisaj nu au lipsit crimele. Acestea sunt doar menţionate, fără a primi detalii din anchetele desfăşurate. Aici, eu zic că nici nu era cazul.

 

Sunt convinsă că şi ceilalţi (mă refer la cei care au citit cartea asta) au fost plăcut surprinşi de conţinut.

 

PS. Puteţi citi recenzia mea aici.

RECENZIE: „Neţărmuitul zbor al sufletelor destrămate”

 

Titlu: Neţărmuritul zbor al sufletelor desfrânate

Autor: Paul Pufan

Editura: Smart Publishing

Număr pagini: 341

Categoria: Literatura contemporană

Tot ceea ce pare a fi frumos la exterior ascunde ceva putred în interior. Opulenţa şi luxul nu reuşesc să alunge singurătatea , invidia şi răutatea celorlalţi. Cei din familia Lincoln nu se sfiesc să se răsfeţe şi să-şi trăiască viaţa după bunul plac. Chiar dacă aceste preferinţe se rezumă la desfrâu, minciuni şi trădări.

Împreună cu James suntem invitaţi să descoperim imaginea ,,defectoasă” a familiei sale.

Între zidurile impunătoare se petrec mereu lucruri periculoase. Evenimentele se derulează cursiv şi aduc în prim plan aceleaşi personaje.

La început o cunoaştem pe Ashley Lincoln, soţia lui Nathaniel. Ea o întruchipează pe soţia trofeu cu care soţul este mândru să se afişeze în societate. Fără alte aspiraţii şi preocupări îşi găseşte alinarea în scris. Umple pagini de jurnal în care îşi descarcă sufletul. Cel puţin, asta lasă autorul de înţeles.

Însă, pe măsură ce acţiunea ia amploare ies la iveală secrete. Secrete care le mistuie sufletele şi le distruge.

O întâmplare nefericită o aruncă pe Ashley în braţele lui Nate. Şi în loc să găsească alinare, viaţa ei se transformă într-un coşmar din care nu reuşeşte să evadeze. Alege „să stea nefericită într-o căsnicie” doar pentru a păstra aparenţele şi pentru a-şi acoperi secretul. De aici şi până la a comite alte greşeli nu e decât un pas. Nu este mulţumită cu un partener avar, rece şi ticălos. Ea are nevoie de iubire, iar pentru a o trăi intens recurge la ceea ce are aproape: la Mark, cumnatul său.

Mark este un tânăr arătos, carismatic, vesel şi talentat. Este pasionat de pictură şi îi place să călătorească. Şi nu ignoră nici afacerile. Are momente când îşi însoţeşte fratele vitreg la întruniri şi conferinţe. Dar mai presus de orice, e dispus să-i ofere dragoste femeii interzise pentru el.

Privirile aruncate pe furiş, gesturile tandre şi momentele petrecute în doi transformă pasiunea într-o iubire pătimaşă. Nici măcar relaţiile distincte în care sunt implicaţi cei doi nu-i împiedică să se iubească sincer.

Rând pe rând, prietenii le cunosc povestea. Şi devin părtaşi la ceea ce se întâmplă.

Totul s-ar încadra într-un echilibru perfect dacă nu ar exista Nate şi Stephanie, iubita geloasă care îi urmăreşte fiecare mişcare lui Mark. Sau Julia-Jane „cea mai bună prietenă” a sa. Ce motiv ar avea o femeie să-i ascundă unui bărbat cel mai înfricoşător păcat şi să-l ajute să pună la cale un plan diabolic? Aceasta este o femeie inteligentă, vicleană, dar naivă care crede orbeşte în dragostea falsă a bărbatului pe care îl iubeşte. Cine este Mark cu adevărat, de fapt?

Sunt comise câteva crime. Totul este planificat strategic. Nimeni nu bănuieşte pe nimeni. Ori le este frică să mărturisească. Există suspiciuni care nu sunt rostite. Ucigaşul este un străin sau un membru din familie? Sunt mai multe piese, dar nimic nu se leagă.

Până într-o seară când ... Ashley găseşte, întâmplător, mai multe scrisori. Sunt scrisori de dragoste. Ce ciudat! Ea îl cunoaşte pe expeditor, dar şi pe destinatar. De ambele persoane este puternic legată. Fiecare şi-a pus amprenta într-un mod diferit. Ceea ce ea va descoperi citindu-le îi va schimba viaţa pentru totdeauna. În sfârşit se va putea desprinde de trecut. Dacă va fi sau nu fericită, asta doar de ea depinde.

        De voi depinde dacă alegeţi să citiţi cartea sau nu. Eu zic că merită!

        Îi mulțumesc autorului pentru acest exemplar. Mie mi-a plăcut cartea! Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!

RECENZIE: ,,PIERDUT ŞI REGĂSIT ÎN CĂLĂTORIA INIMII"

 

Titlu: Pierdut şi regăsit în călătoria inimii

Autor: Ştefan Apostol

Editura: Berg

Număr pagini: 362

Categoria: Literatură contemporană

”Pierdut şi regăsit în călătoria inimii” este o carte specială. Foarte specială, aş putea spune, datorită întâmplărilor care întregesc acest jurnal de călătorii. Dincolo de pagini, am cunoscut un tânăr ambiţios, cu spirit de aventură căruia nu i-a fost teamă să înfrunte piedicile care s-au aşezat în calea sa asemeni unui zid, a continuat să călătorească ,,până la capăt”. Un tânăr sincer care s-a dezbrăcat de toate secretele şi şi-a expus viaţa fără menajamente în faţa cititorilor. Un tânăr credincios care a renunţat la mândrie şi laude şi i-a mulţumit cu smerenie lui Dumnezeu pentru tot ceea ce are şi pentru fiecare reuşită. Recunosc că, gândurile şi rugăciunile lui m-au impresionat până la lacrimi. Un tânăr chibzuit şi mulţumit de ceea ce posedă fără a cere nimic în plus, doar sănătate pentru a realiza ceea ce şi-a propus. Eu îmi doresc să mai întâlnesc tineri aşa ca el, cărora şi primele raze de lumină să le aducă zâmbetul pe buze şi linişte în suflet. Din păcate, azi mulţi oameni sunt preocupaţi să obţină cât mai multe bunuri materiale şi uită că bucuria constă în lucrurile mărunte şi să îi avem pe cei dragi alături.

Nimic nu ne este de folos dacă nu ne simţim împliniţi şi fericiţi. Ştiu că fericirea este relativă, însă cartea de faţă este un exemplu concret în acest sens. Ştefan ne învaţă cum putem fi fericiţi. Pentru el fericirea poate fi transpusă într-un singur cuvânt: călătoriile. Mai întâi trebuie să ne întocmim un plan (traseul parcurs), cât efort trebuie depus şi ce cheltuieli financiare implică. Pot doar să confirm că experienţa autorului este o dovadă clară a afirmaţiei ,,Nu există nu se poate”. Parcă, el a sfidat imposibilul şi asta nu poate decât să-i aducă mulţumire deplină.

La un moment dat, am crezut că se va opri, dar credinţa în Dumnezeu l-a urcat pe cele mai înalte culmi, l-a ajutat să descopere frumosul din natură şi din oameni şi acum trăieşte înconjurat de prieteni deosebiţi.

S-a obişnuit să întâmpine probleme şi le-a înfruntat cu mult curaj. Apoi, a descis să se joace cu cuvintele şi să imprime aceste amintiri pe hârtie pentru totdeauna. A presărat multă dragoste şi le-a arătat publicului. Cum să nu ne bucurăm de experienţele lui? Cum putem să-i mulţumim? Citind cartea. Este interesantă şi merită atenţia noastră!

 

Îi mulțumesc autorului pentru acest exemplar. Mie mi-a plăcut cartea! Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!

O puteți cumpăra de aici.

CEA MAI FRUMOASĂ COPERTĂ DIN LUME

 

Recent am terminat de citit cartea cu cea mai frumoasă copertă din lume. O carte care conţine o lume magică, cele mai sincere gânduri şi amintiri încărcate cu feerie. Nu putea să aibă o altă „învelitoare”.

Nu putea lipsi acea multitudine de culori, atent alese. Din punct de vedere cromatic, este o explozie de culori care mi-au încântat ochii din prima clipă. M-am îndrăgostit de peisajul mirific, bogat în nuanţe, dar caracterizat prin simplitate.

M-am bucurat de perfecţiune în formă pură. Am călcat într-o lume de basm neiniţiată, însă pregătită să gust cu nesaţ din frumos. Am explorat fiecare loc şi am găsit alinare. În acest loc retras. Locul care îmi aminteşte de cea mai blândă persoană pe care am cunoscut-o: bunicul meu. Îmi este tare dor de el! Aş vrea să-mi pot lua un răgaz, măcar de câteva minute, şi să-l mai strâng în braţe. Să-i spun cât de mult îl iubesc. Timpul nu îmi permite. M-a lăsat să păstrez amintiri. Sunt încă vii. Mă emoţionez de fiecare dată când îmi revin în minte. Şi nu este o zi în care să nu le revăd. Refuz să le uit. Ele fac parte din viaţa mea. Vor exista mereu. Mi-au creionat copilăria fermecată pe care am trăit-o.

Pentru asta, vă mulţumesc vouă, dragi părinţi şi bunicului meu!

Recenzie: ,,Fata cea bună"

 

Titlu: Fata cea bună

Autor: Mary Kubica

Editura: Herg Benet

Număr pagini: 384

Categoria: Literatura universală

Încă nu m-am săturat de Mary Kubica. Mai vreau să citesc încă o carte ... deja „am prins gustul” şi nu mă pot opri acum. Îmi doresc să o cunosc pe  „Fata cea bună”. Ştiu că are ceva special. Mia nu este o femeie oarecare. Tânăra e fiica renumitului judecător Dennett, copilul răzvrătit care creează multe probleme familiei. Pentru ceilalţi tatăl are grijă ca imaginea ei să rămână nepătată.

Cu toate astea, ea nu se opreşte. Mereu recurge la câte ceva pentru a atrage atenţia asupra sa. Până într-o seară când intră într-un bar unde ar trebui să se întâlnească cu iubitul ei, dar cum acesta nu mai apare, fata decide să părăsească localul alături de un străin. La prima vedere, Colin Thatcher pare o alegere perfectă pentru o aventură de o noapte. Dar să ajungă acasă la Colin se va dovedi a fi o mare greşeală. Totul se transformă într-o tragedie. Mia devine „lozul câştigător” pentru tânărul sărac. Sau cel puţin asta crede ea până în momentul în care constată că bărbatul rupe înţelegerea cu „amicii săi” şi alege să o păstreze.

Când Mia dispare, Eve, mama ei, împreună cu detectivul Gabe Hoffman sunt hotărâţi să mute munţii din loc numai să o aducă acasă pe fată, vie şi nevătămată. Ceea ce nu bănuieşte niciunul dintre ei este faptul că aceste acţiuni le va schimba radical vieţile. Cât de bine se cunosc unul pe celălalt? Există ceva care să îi ţină legaţi într-o familie pe aceşti oameni? Ce cântăreşte mai mult în balanţă: interesul sau iubirea?

Mia, fata cea bună, ne oferă o lecţie pe care nu o vom putea uita prea curând. Eu, cel puţin, mă voi gândi mult timp de acum încolo la ceea ce am citit. Nu cred că este etic şi convenţional să procedăm astfel, nici măcar atunci când totul este făcut în numele iubirii şi al dreptăţii.

          La final, ţin să menţionez un lucru important: familia este o binecuvântare. Nu o destrăma dacă nu o poţi „lega mai puternic”. E suficient să presari dragoste. Restul vine de la Dumnezeu. 

Cu drag,

Şoarece de bibliotecă!

(Andreea Pop)

Cartea mi-a fost oferită de editura Herg Benet pentru a scrie o recenzie. Le mulțumesc pentru acest exemplar. A fost o carte wow. Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!
            Cartea o găsiţi aici.

Recenzie ,,Să nu plângi"

 

Titlu: Să nu plângi

Autor: Mary Kubica

Editura: Herg Benet

Număr pagini: 352

Categoria: Literatura străină, thriller

Am crezut că am citit thrillerul perfect după ce am „savurat” romanul „Pacienta tăcută”. Nu m-am înşelat, însă pot afirma că există mai multe astfel de cărţi. „Să nu plângi” este una dintre ele. Oricât de multe imperfecţiuni vom căuta, nu vom găsi. Autoarea ştie cum să-şi ţină cititorii în suspans, acţiunea abundă în detalii şi totul este atent calculat şi bine pus la punct. Firul poveştii este simplu, cunoaştem puţine personaje. Verigile sunt puternic închegate. Imprevizibilul domneşte şi când ne aşteptăm mai puţin se întâmplă ceva ... grav.

De ce atât de mult mister? De fapt, de unde începe povestea? De la dispariţia lui Esther Vaughan. Într-un mod cât se poate de straniu fata lipseşte din apartamentul ei. În urma sa rămân câteva indicii care o determină pe colega ei de cameră, Quinn Collins, să se întrebe dacă aceasta era într-adevăr persoana pe care credea că o ştia. Detalii provocatoare promit să pună în pericol vieţile ambelor fete. Quinn nu stă cu mâinile în sân. Porneşte singură în căutarea prietenei sale. Cât de departe va ajunge şi ce secrete vor ieşi la iveală?

Între timp, într-un mic orăşel de coastă din Michigan, o necunoscută apare în cafeneaua unde Alex Gallo, un adolescent de 18 ani, se ocupă de curăţenie. Este atras de frumuseţea fetei şi comite păcatul de a o iubi sincer. Puritatea băiatului este ştirbită pas cu pas. Cu cât începe să o cunoască mai bine pe Pearl (numele pe care el i l-a ales) cu atât se apropie mai mult de prăpastia care „îl va înghiţi” fără milă. Relaţia lor evoluează treptat. Deşi, avansează într-un mod firesc se întâmplă lucruri ciudate. Alex culege fiecare piesă. Le pune cap la cap. Puzzle-ul e gata. Adevărul se dezlănţuie. Ies la suprafaţă minciuni îngropate demult. Prezentul se deformează, trecutul vine din urmă, viitorul este incert.

Cine este Pearl? Un vis frumos sau un coşmar? Alex descoperă totul, dar e prea târziu pentru a putea fi salvat. El face sacrificiul suprem în numele iubirii. Pentru cine? Pentru Pearl sau pentru Ingrid? Care dragoste este mai puternică? Cea pentru persoana iubită sau pentru mamă? Indiferent de opţiune, el rămâne un tânăr inocent care se ghidează după proprile principii. Simple şi concise.

         Deznodământul este şocant. Atunci când credem că nimic nu se mai poate întâmpla ... apare noutatea. Se creează legături între personaje, se formează amintiri, se înnoadă relaţii. Cine pe cine cunoaşte? Totul se termină sau abia acum începe­? Citiţi cartea şi vă veţi convinge. Merită!

Cu drag,

Şoarece de bibliotecă!

(Andreea Pop)

Cartea mi-a fost oferită de editura Herg Benet pentru a scrie o recenzie. Le mulțumesc pentru acest exemplar. A fost o carte wow. Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!
            Cartea o găsiţi aici.

Recenzie: ,,Călcând pe cioburi"

 

Titlu: Călcând pe cioburi

Autor: Mirela Iconaru

Editura: Stylished Books

Număr pagini: 308

Categoria: Literatura contemporană

O carte tristă, dar foarte frumoasă!

Romanul spune povestea Samanthei Smith, o tânără abuzată căreia „trecutul” nu îi permite să fie fericită. Să fie o greşeală capitală alegerea ei de a iubi cel mai popular băiat din liceu? Atunci când ea decide să-l părăsească, viaţa i se schimbă radical. Orice încercare de a lua totul de la capăt este predispusă eşecului. Ceea ce pare a fi doar posesivitate, la început, se transformă într-o obsesie uriaşă care  o va urmări mereu până o va distruge complet.

Singurătatea pare remediul perfect. Ameninţările dispar, incertitudinea se micşorează ... rămân atacurile de panică, coşmarurile şi munca. Emma, prietena ei, nu reuşeşte să acopere golul imens. Are nevoie de schimbare ... de iubire?

Atunci când la orizont se întrevede speranţa, Samantha „o îmbrăţişează puternic”. Maria este ca o rază de soare ce străluceşte în întuneric, iar Nikolas e pansamentul pentru inima ei rănită.

Când totul pare să se fi aranjat pe un făgaş normal „trecutul” (David) revine şi spulberă totul. Modifică prezentul şi distruge viitorul. Samantha nu îşi permite să facă un pas greşit. Fiecare eroare scoate din joc câte un personaj important.

Emma este prima persoană eliminată. Apoi, Harry, fratele Samanthei. Se stabilesc regulile. Se aleg „piesele” şi începe jocul. Cât de scump va plăti Samantha pentru decizia de a încălca barierele impuse? Dragostea lor va învinge obstacolele? Cât de mult poate influenţa trecutul prezentul? Dar viitorul?

„Trecutul e ca o oglindă, cu cât te uiţi în spate vei vedea exact ceea ce laşi în urma ta. Dacă priveşti înainte n-ai de unde să ştii ce te aşteaptă, însă dacă te uiţi mai atent la tine vei ştii exact ceea ce trebuie să construieşti de acum încolo.”

Vă îndemn să citiţi cartea. E absolut minunată!

P.S. Nu aş schimba finalul romanului, tocmai pentru a păstra veridicitatea faptelor. Poate, îmi doream ca tânăra să găsească puterea necesară şi să-şi înfrunte trecutul. În rest, nu pot decât să o felicit pe Mirela Iconaru pentru tot! 

Cu drag,

Şoarece de bibliotecă!

(Andreea Pop)

Cartea mi-a fost oferită de editura Stylished Books pentru a scrie o recenzie. Le mulțumesc pentru acest exemplar. Am fost impresionată. Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!
            Cartea o găsiţi aici.