Titlu: Ucigașul ABC
Autor: Agatha Christie
Editura: Litera
Număr pagini: 320
Categoria: literatură contemporană
Am adunat în doze mici tot ceea ce se ascunde între paginile unui roman scris de Agatha Christie: de la mister la suspans, incertitudine, nostalgie, intimidare. Și cum în acest an am citit 3 ani dintre cărțile ei (+ alte 6 cărți în anii precedenți) pot afirma că Poirot m-a cucerit cu inteligenţa, perspicacitatea și iscusința cu care rezolvă fiecare caz.
Nu contează dacă se confruntă cu un singur vinovat sau mai mulți, el îi demasca cu ușurință.
Nu îl sperie nici martorii mincinoși, nici amenințările care îl vizează în mod direct. Urmează cursul firesc al lucrărilor și așteaptă ca ,,ucigașul lui" să facă primul pas greșit. Îi cunoaşte punctul slab, vinovatul cerșește atenţie și notorietate. I le dăruiește. Îi cunoaşte strategia și îl urmărește ca o umbră. Poirot urmează traseul, respectă indicațiile, caută susținere și acționează.
Din păcate, până să fie prins criminalul, patru persoane își pierd viața. Victimele nu se cunosc, nu au nimic în comun, numele lor să fie o coincidență absurdă care să le provoace moartea? Strategia nemilosului ucigaş este aceea de a ucide în ordine cronologică oameni ale căror nume începe cu o literă din alfabet: Alice Acher, Betty Bernard, Carmichael Clarke ...
Cât de departe va merge și până unde va ajunge? Îngăduința lui Poirot are o limită ... totuși, detectivul nu a putut salva câteva vieți. Însă, le va dezvălui colegilor săi cine este făptașul. De fapt, nu acesta e interesul tuturor?
No comments:
Post a Comment