RECENZIE: "Iarnă căzută-n genunchi"

Titlu: "Iarnă căzută-n genunchi"

Autor: Dan Claudiu Tănăsescu

Editura: Velvet Story

Număr pagini: 245

Categoria: Literatura contemporană

O carte nouă este întotdeauna o provocare. Pe unele îmi doresc să le citesc datorită statutului de capodoperă care „le împinge” cu un pas înainte, altele sunt rezultatul unei curiozităţi pe care nu le pot da la o parte. Iar, în ultima vreme, am avut ocazia să mă bucur de literatura contemporană mai mult ca oricând. Unele romane chiar m-au suprins plăcut. Altele, mi-au amintit de operele clasice.

Ca romanul „Iarnă căzută-n genunchi”, de exemplu. Autorul a preferat să păstreze câteva elemente specifice scriitorilor clasici consacraţi ca: descrierea unor pasaje din natură, părţi scurte de dialog şi un singur  fir epic, dar a adăugat şi elemente noi: a pus mai mult accentul pe personaje şi mai puţin pe acţiune, adică, a acordat o atenţie sporită detaliilor, în special, celor care descriu stările de spirit ale celor implicaţi.

În contextul dat, cum să nu mă declar mulţumită de opera citită dacă sunt chiar eu un cititor cu „obiceiuri învechite”? Foarte rar am ocazia să întâlnesc astfel de asemănări. Şi poate că e mai bine aşa pentru că „pot savura” îndelung noua descoperire.

Cu atât mai mult că nu e departe de a fi una din cărţile mele preferate. De ce? Pentru că, ficţiunea este îmbinată armonios cu evenimentele istorice, acţiunea fiind plasată în perioada interbelică, într-un sat din câmpia Bărăganului. Nu există surplus de informaţii privind împrejurimile, ci doar câteva fragmente prin intermediul cărora este evidenţiată viaţa la ţară.

Totodată, din puţinele întâmplări relatate cunoaştem toate personajele, dar mai cu seamă, pe care par a fi protagoniştii romanului. Da, da, spre marea mea surprindere, nu doar Mardare este personajul principal, aşa cum am crezut la început, ci şi Păun, Crapuzis Veriadi sau Brică. Fiecare are propria poveste pe care ajunge să o mărturisească la momentul potrivit.

În prim plan se află Mardare, un băiat orfan de şaptesprezece ani, adus cu ani în urmă de Păun, administrator peste moşia prinţului Bardescu, şi lăsat în grija lui Veriadi. De fapt, copilul este rezultatul unei întâmplări nefericite care pune în pericol viaţa mamei (la scurt timp după acel viol, femeia moare), iar pruncul este preluat de către Păun. Deşi nu este propriul lui copil, din respect pentru femeia iubită, bărbatul are grijă ca băiatului să nu îi lipsească nimic.

Cu toate astea, comportamentul violent al stăpânului său îl împinge pe tânăr să recurgă la un gest necugetat. În momentul în care Veriadi a vrut să-l împuşte, deoarece băiatului i-a trecut prin minte să spună că a cheluit banii pe care trebuia să-i ducă domnului Diamantopol, acesta l-a pocnit cu un scaun în cap. Speriat, gândindu-se că si-a omorât stăpânul, a furat câteva teancuri de bani de la acesta şi a fugit de acasă. Prima persoană căreia i-a cerut ajutorul a fost Păun. Nemulţumit de sfatul acestuia de a se preda poliţiei, el fuge mai departe şi se adăposteşte la Hanul de pământ. Aici îl cunoaşte pe Brică şi banda lui de hoţi şi, fără să vrea, Mardare se trezeşte hoţ în toată regula.

Ca o paranteză la cele menţionate mai sus ... nici povestea lui Brică nu merită ignorată. El devine şeful hoţilor după ce trece printr-o experienţă neplăcută. Mai exact, se îndrăgosteşte de o tânără cu care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste. După un timp, aceasta îl părăseşte. Aşa că, după multe căutări îi dă de urmă şi se întâlnesc, din nou, la nunta femeii. Şi, după ce au mâncat şi au băut bine, Brică şi banda lui au plecat cu toţi banii adunaţi de miri la nuntă. La o asemenea răzbunare chiar nu m-am gândit.

Revenind la Mardare ... Tânărul nemulţumit de viaţa haotică şi scârbit de faptele hoţilor ajunge în pragul căinţei abia atunci când primeşte ordin să-l omoare pe morarul de la moara prinţului Bardescu. Va fi capabil să comită o crimă? Cum va reuşi să se desprindă de acea bandă de ticăloşi? Un lucru e sigur. Mardare va plăti pentru faptele sale.

După ispăşirea pedepsei, tânărul îşi va găsi liniştea sufletească. Şi va trăi o frumoasă poveste de dragoste alături de Ioana, fiica cea mare a lui Păun.

Chiar şi Veriadi se schimbă. Îi ajută pe tineri mai mult decât ar fi sperat ei. În inima lui cred că există o fărâmă de iubire pentru băiat. Sau, poate, se vede pe sine, Veriadi cel tânăr. Tot un fiu risipitor a fost şi el.

Veriadi este grec. A ajuns în România, după mulţi ani petrecuţi pe vapor. A trăit o viaţă dezorganizată care i-a adus în final singurătatea. S-a refugiat la Galaţi şi a ales să nu mai plece. Apoi, a apărut Mardare şi viaţa lui a prins sens. Dar, a apucat să trăiască în pace şi armonie abia după ce băiatul s-a întors acasă. Cred că şi-a dat seama că fiecare merită o a doua şansă. Ce bine!

Întotdeauna, după căinţă apare şi iertarea. Nu este uşor, dar nici imposibil!

Mai uşor e să citeşti cartea şi să te convingi că merită să cunoşti aceste poveşti minunate. Important e că ai făcut alegerea potrivită.

Mie nu-mi rămâne decât să-ţi urez: lectură plăcută!

Cu drag,

Şoarece de bibliotecă!

(Andreea Pop)

Această carte mi-a fost oferită de editura Velvet Story pentru a scrie o recenzie. Le mulțumesc pentru acest exemplar. Mi-a plăcut foarte mult! Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!
Cartea o găsiţi aici.