Thursday, May 21, 2020

Recenzie "Inevitabil vei fi tu" de Adrian Niculescu


Seria "Inevitabil vei fi tu" de Adrian Niculescu este publicată la editura Stylished Books și cuprinde 4 volume de cărți motivaționale, care abordează cele mai importante puncte de cotitură din viața unui om.

Mi-a plăcut această serie pentru că a reușit să distingă și să analizeze toate părțile unei relații: Teama și timiditatea, Gelozia, Înșelatul, Despărțirea. 

Exemplele din aceste cărți sunt reale, întâmplări nefericite ale oamenilor anonimi, dar de pe urma cărora înveți ce e bine și ce nu. Mi-a plăcut că Adrian nu ascunde crudul adevăr în aceste situații, chiar dacă tu nu ai vrea să îl auzi câteodată, sau poate nu vrei să îl recunoști. 


Prin această confruntare cu realitatea, Adrian Niculescu pune întrebările corecte la care tu, ca cititor, trebuie să răspunzi pentru a-ți găsi liniștea în viață. De asemenea, dă grai multor gânduri care frământă o minte și o inimă, îndurerate de pierderea persoanei iubire, de gelozie, de teamă sau despărțire.

Am găsit în aceste cărți o mulțime de citate motivaționale care mi-au permis să fac oarecum un rezumat, ca niște idei principale pe care se bazează. 


Recomand aceste cărți tuturor, dar mai ales celor care se află în situațiile delicate numite simplu prin titlurile cărților. 

Seria o găsiți pe site-ul editurii Stylished Books: https://stylishedbooks.ro/inevitabil-vei-fi-tu

Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă

No comments:

Post a Comment