Îmi plac şi romanele
contemporane. Ocupă un loc aparte alături de cele clasice. Nu vreau să le caut
termene de comparaţie, ci doar să evidenţiez acele cărţi pe care le-am
apreciat:
1.
Pictează-mă în culori indiene – D. Pîslaru
Cartea perfectă este aceea în care ajung să mă regăsesc: fără dubiu
regăsesc principiile după care îmi organizez viaţa, îl întâlnesc pe el şi ajung
să mă iubesc pe mine, fata imperfectă. Simt că aş putea reciti acest roman încă
de 1000 de ori fără să mă plictisesc. De ce? M-a impresionat mult modul în care
autoarea a descris traseul parcurs de Evelyn devenind dintr-un ateu convins un
credincios. Cum? Iubind cu adevărat sufletul său pereche.
2.
Sub arcuiri de curcubeie strâmbe – P. L. Popan
Este o carte care ilustrează imaginea societăţii din zilele noastre. Oameni
„comuni” care se închină banilor şi uită să iubească cu adevărat. Din dorința
de a avea mai mult decât avem nevoie devine aproape imposibil să ne bucurăm de
iubire atunci când se ivește în viața noastră. Efectiv, o înlăturăm, apoi
râvnim cu nesaț măcar la o picătură, dar ne-am îndepărtat prea mult.
3.
Sfârşitul înseamnă un nou început – A. Niculescu
Ador cartea asta! Deşi este greu de crezut la 35 de ani, viaţa lui Adrian
Niculescu a bătut filmul. A trecut prin multe încercări din care a ieşit
învingător. Dacă părinţii lui au fost cei care au clacat primii, el a avut
puterea necesară să reîntregească familia. Un destin zbuciumat care ne oferă
adevărate lecţii de viaţă.
4.
La răscruce de viaţă – C. Grosaru
În viaţă, nimic nu
este întâmplător. De la fiecare persoană pe care o întâlneşti poţi învăţa ceva
util, important este să fii deschis şi dispus să cauţi în continuu. George
descoperă adevărul numai în momentul în care este dispus să se iubească pe sine
şi pe ceilalţi. TU eşti adevărata fericire. Iubeşte, oferă, trăieşte!
5.
Privind înăuntru – P. Rotar
Este o carte diferită. Foarte
diferită de cele pe care le-am citit până acum. Eu o văd ca pe un jurnal intim
cu importante lecții de viață necosmetizate sau mai multe gânduri sincere care
ilustrează un șablon cu care alte persoane se aseamănă. Mai ales că, autoarea
se dezbracă de toate secretele și își expune durerea fără rețineri. Și atât. Nu
vom găsi răspunsuri, soluții sau o terapie de vindecare, ci doar situații
concrete, alegeri asumate și consecințele aferente.
Mi-am imaginat încă de la
început că autoarea este o prietenă apropiată care îmi povestește în detaliu
fiecare întâmplare pentru a se elibera treptat de povara pe care o cară zilnic
pe umeri. Nici nu știu cum de a putut o femeie singură să îndure atâtea probleme.
Pot să o înțeleg, dar nu știu ce sfat să îi dau. Nici măcar nu are nevoie de
el. Ea vrea doar să o ascult. Eu și toți ceilalți care sunt curioși să-i
citească romanul. Nu mă identific cu niciuna din experiențele ei, dar am
învățat să-mi iubesc defectele. Ele sunt ale mele și mă ajută să fiu specială.
Așa cum și Petronela este specială. Da, chiar așa! Pentru că, a avut și are
putere în continuare să scrie atât de frumos întâmplări neobișnuite. Pentru că,
a ales să ridice capul sus și să meargă înainte chiar dacă acest lucru părea
imposibil. Pentru că, a avut curajul să ne arate tuturor că într-o zi va fi mai
bine.
6.
Cazul „Vulpea” – Leila Sandra M.
Şi autorii români scriu cărţi
bune. Asta e chiar foarte bună. E păcat că mai trebuie să aştept până să apară
şi volumul 2 şi altele.
În prim plan, o cunoaştem pe
Norma, o femeie care tocmai se trezeşte din amnezie, lângă aşa-zisul ei soţ,
Joe. Deşi, nu ştie nimic despre trecutul ei şi nimic nu se leagă din ceea ce-i
mărturiseşte bărbatul, ea nu are de ales decât să îşi accepte destinul. Asta
până într-o zi ... ziua în care Norma aude de Frank Harrison şi decide să-i
ceară ajutorul.
Apoi, îl cunoaştem pe Dennis Kayderman, detectivul care
nu a încetat să-şi caute soţia decedată. Apar noi indicii în cazul „Vulpea”,
iar o femeie îl caută. Cine este ea şi de unde îl cunoaşte? Să fie martorul
cheie în cazul „Vulpea” sau cea care îl va conduce mai aproape de adevăr?
Nu-mi va rămâne decât să citesc şi volumul 2, după ce va
vedea lumina tiparului.
7.
Seria „Aşii de inimă” – C. Stanciu
Se mai găseşte loc pentru iubire în Las Vegas, oraşul păcatelor? Rose şi
Lukas ne învaţă că numai dragostea
adevărată poate învinge avaritatea, viclenia, trădarea şi minciuna. Dragostea
nu-i poate uni numai pe cei mai aprigi duşmani, cu ea se pot clădi şi mari
imperii.
Sunt cărţi care mi-au plăcut mult şi din care am desprins următorul mesaj:
să nu-mi fie teamă să iubesc cu adevărat”.
8.
Călcând pe cioburi – M. Iconaru
Autoarea a ales să creeze o poveste tristă şi des întâlnită, din păcate, în
societate. Oare în câte femei o putem regăsi pe Samantha, o fată abuzată careia
„trecutul” nu îi permite să fie fericită? Să fie o greşeală capitală alegerea
ei de a iubi cel mai popular băiat din liceu? Atunci când ea decide să-l
părăsească, viaţa i se schimbă radical. Ceea ce pare a fi doar posesivitate, la
început, se transformă într-o obsesie uriaşă care o va urmări mereu până o va distruge complet.
Indiferent ce cărţi voi alege, întotdeauna ştiu că am optat pentru varianta corectă. Fiecare roman are un mesaj pe care numai cititorul îl poate găsi şi fiecare cărămidă clădită este o treaptă urcată mai sus pe scara progresului şi a evoluţiei.
No comments:
Post a Comment