Titlu: Aneta
Autor: Lucian
Domşa
Editura: StudIS
Număr pagini: 406
Categoria: Literatură
contemporană
A trecut ceva timp de când îmi doresc să scriu despre
romanul „Aneta”. Caut cuvintele potrivite pentru a descrie această carte
minunată. Este musai să scot la iveală toate acele sentimente pe care mi le-a stârnit citind-o.
Nu pot să încep altfel. Mă declar îndrăgostită, de la
început, de faptul că textul este scris în grai ardelenesc. Am descoperit activităţi
şi tradiţii de alţii uitate. Eu nu le cunosc, dar a fost un bun prilej să le
descopăr, să-mi las mintea să-şi creeze proprile imagini despre acele
evenimente sacre care aveau loc în viaţa oamenilor de la ţară. Cât de simplu şi
de frumos se putea trăi atunci! Şi nici pentru a fi fericiţi nu aveau nevoie de
multe lucruri materiale. Lipsurile erau înlocuite cu dragoste. Nici că se putea
mai bine.
Puţini săteni aveau vise măreţe, aşa cum erau cele ale
lui Aneta. Majoritatea preferau să lucreze pământul, să trăiască din roadele
obţinute de la acesta, să-şi întemeieze o familie şi să fie înconjuraţi de
mulţi copii. Fiecare etapă stătea la baza unui tablou perfect. Toţi oamenii
erau egali. Cu excepţia celor învăţaţi şi cu stare.
Ce se întâmplă în momentul în care o persoană doreşte să
progreseze, să se dezvolte? Ce modificări majore se vor produce în viaţa sa?
Aneta este un personaj ideal care ne demonstrează că pentru a-şi depăşi condiţia
nu este absolut necesar să renunţe la obiceiurile învăţate în familie, poate să
păstreze simplitatea şi puritatea în tot ceea ce urmează să facă. Progresul nu
înseamnă întotdeauna o schimbare radicală. Suntem aceleaşi persoane cu noi
perspective.
Tind să cred că această carte a fost scrisă ca o dovadă a faptului că pentru a fi fericiţi este indicat să trăim în armonie cu ceilalţi. Azi alergăm în zadar după lucruri materiale şi uităm să zâmbim şi să iubim cu adevărat. Ce este fericirea? Am pierdut acest tren. Ne îndepărtăm tot mai mult de destinaţie.
Îi mulțumesc autorului pentru acest exemplar! Mie mi-a plăcut foarte mult cartea! Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!
No comments:
Post a Comment