Tuesday, December 7, 2021

RECENZIE: „Soluţia coliniarităţii. Contrapunct” de Bianca Nemeş

 


Titlu: Soluţia coliniarităţii. Contrapunct

Autor: Bianca Nemeş

Editura: RisoPrint

Număr pagini: 112

Categoria: Literatura contemporană

 

Cine sunt eu?

O întrebare atât de simplă la care nu voi obosi să caut răspunsuri necontenit, deşi pe unele le cunosc deja sau pe altele aştept să le descopăr.

Unde voi găsi răspunsurile pe care le caut?

Sunt în interior, fac parte din mine, înglobează o mulţime de gânduri, sentimente şi trăiri.

Sunt în exterior, adună momente, oameni, imagini şi culori.

Am nevoie de toate pentru a construi propriul EU. Pentru a face ceea ce mă înalţă până la stadiul de împlinire deplină. Am aşternut pe hârtie toate  temerile mele, le-am analizat, apoi am aplicat sfaturile desprinse din cartea Biancăi Nemeş. Este tânără şi neînduplecată, nu s-a sfiit să mă pună faţă în faţă cu nemulţumirile care nu-mi dădeau pace. M-a împins să le înfrunt, să formăm un front comun şi să răzbesc mai departe spre mari aspiraţii ce nu credeam că vor prinde glas vreodată. Le-am etalat în ordine, fără sfială şi am ajuns să mă cunosc cu adevărat. Să ştiu cine sunt cu adevărat.

 

EU SUNT BUNĂTATE. Mereu voi avea bunăvoinţa de a-i ajuta şi sprijini pe ceilalţi.

EU SUNT IUBIRE. Întotdeauna voi găsi puterea de a oferi afecţiune şi dragoste pură persoanelor dragi şi nu numai.

EU SUNT ZÂMBET. E atât de uşor să împart bucuria cu cei care au inima deschisă şi sunt dispuşi să o primească.

EU SUNT O CARTE. Le permit tuturor celor care mă cunosc să lase o urmă în drumul vieţii mele.

EU SUNT CULOARE. Voi picta propriul tablou după ce voi descoperi toate nuanţele.

 

Eu sunt ... cine sunt eu cu adevărat?

Călătoria continuă. Eu sunt trecutul, ceea ce ştiu despre mine, eu sunt prezentul, ceea ce sunt pe cale să aflu dacă pun în practică ceea ce am învăţat, eu sunt viitorul, rezultatul pe care-l voi obţine.

Cât de departe pot ajunge?

Deţin puteri nebănuite, trebuie să explorez, să visez şi să merg mai departe. Cât de departe? Până când lumea mea va deveni realitatea de zi cu zi, fericirea deplină.

 

În viaţă nimic nu e imposibil. Chiar şi cele mai măreţe vise pot deveni realitate. Visează până nu e prea târziu! Speră necontenit! Luptă fără a-ţi impune limite. Puterea e în mâinile tale. Foloseşte-o!

 

Despre toate aceste lucruri frumoase ne dezvăluie Bianca în cartea sa. O face într-un mod simplu pentru ca toţi să o înţelegem. Şi ne place. Îţi mulţumim!


 Îi mulțumesc autoarei pentru acest exemplar! Mie mi-a plăcut foarte mult cartea! Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!

No comments:

Post a Comment