Tuesday, July 14, 2020
Recenzie "Femeia cu mască" de Miruna Vasiliță
Recenzie "Omul a uitat că trebuie să moară" de Ioana Trif
Recenzie "Renăscând din cenușă" de Anna Tyboleyn
„I-am numărat respirațiile și am înțeles că fericirea nu durează mult.”
Din uitarea imposibilă se naște iubirea adevărată care va uni și cele mai sfâșiate suflete.
Nu e facil să iubești de mii de ori aceeași persoană, de fiecare dată în moduri distincte, letal de dulce și de complicat, dar cu o savoare a amintirilor pierdute în așternuturile clipelor de apoi.
Arun York și Ana Evans trec prin foc și ajung să fie legați de o dorință toxică de a iubi, ajungând să renască din propria lor cenușă.
„Inima mea se dezice de mine. Simt cum îmi întoarce spatele și devine una cu ființa lui. Îl alege pe el.”
Boala ei reprezintă cel mai mare chin pentru el, însă nu renunță la cea care în fiecare zi îl uită. Alege să rămână și să vindece ceea ce a mai rămas din dragostea lor profundă. Intens și al naibii de dulce, Arun este hotărât să o recucerească de mii de ori. Fericirea lui și a ei reprezintă nucleul care va exploda odată cu reîntoarcerea Anei.
„În nuanța iubirii am pictat trei siluete.”
Și dacă dragostea provine din cele mai tainice cotloane ale sufletului, oare va învinge mereu?
Thursday, May 21, 2020
Recenzie "Inevitabil vei fi tu" de Adrian Niculescu
Wednesday, May 6, 2020
Recenzie "Condamnat la moarte" de Mikkel Birkegaard Librarus.ro
Sunday, May 3, 2020
Recenzie "Drumul spre mine" de Hanna Lee
"El, un bărbat însurat, pregătit oricând pentru o nouă aventură extraconjugală.
Ea, o femeie independentă care mereu obține ceea ce vrea. Iar acum îl vrea pe el.
Situația devine aparent ideală, mai ales când primește aprobarea soției, dar prinsă în acest joc al seducției, Carina realizează că secretele pe care le ascunde pot răni mai tare decât propriile sentimente. Sentimente ce cresc foarte repede pentru un bărbat care nu poate fi doar al ei."
Este prima carte pe care o citesc de la Hanna Lee și pot spune că sunt încântată. Ultimele 100 de pagini nu știu cum le-am citit și eram cu sufletul la gură să văd ce se întâmplă până la final.
Mi-au plăcut mult momentele amuzante dintre femeile nebunie care puneau la cale destrămarea căsniciei uneia dintre ele, cu ajutorul celorlalte două și replicile interesante dintre Carina și Cătălin.
Mi-a plăcut faptul că autoarea a urmărit mai multe planuri și am putut vedea evoluția tuturor personajelor și a relațiilor dintre ele.
Pot spune că încă de la început mi-a plăcut ideea cărții și faptul că acțiunea se petrece, în cea mai mare parte, în București. Finalul m-a surprins plăcut și nu mă așteptam ca o relație destrămată să ducă la ceva frumos, aranjând mai multe destine și împletindu-le armonios.
Mi-au plăcut tipologiile alese personajelor și am văzut cât poate fi de complicată dragostea și căile ei. Am învățat că, indiferent de vârstă, iubirea vine când te aștepți mai puțin și poate să te nenorocească sau să te ducă în al nouălea cer.
Recomand cu drag această carte persoanelor peste 18 ani, pentru că elementele picante acestui gen nu lipsesc din ea, făcând-o o carte pentru adulți.
O puteți comanda de pe site-ul editurii Stylished Books avansând link-ul următor: https://stylishedbooks.ro/drumul-spre-mine
Vreau să mulțumesc Stylished Books pentru frumoasa colaborare și pentru cartea citită.
Vă doresc lectură plăcută și la cât mai multe cărți!
Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă
Tuesday, April 21, 2020
Recenzie "Orașul Patimilor" de Lexi B. Newman
"După șapte ani de la moartea fratelui mai mare, Cassie e pregătită să pună piciorul în prag, mai ales după ce află că tatăl ei, reverend și cu concepții învechite, vrea să o căsătorească cu un băiat al altarului, pe care nu-l cunoaște. Nefericirea și dorința de a se îndepărta cât mai mult de cei care ar fi trebuit să o protejeze, o face să fugă în Brooklyn, orașul în care și Jason s-a refugiat și unde și-a regăsit libertatea.
Însă nimic nu ar fi reușit să o pregătească pentru momentul în care avea să-l cunoască pe cel mai bun prieten al fratelui ei. Acru, retras, agresiv și celebru în lumea artiștilor tatuatori, David Huston nu e deloc încântat să o primească pe micuța Cassie în viața lui și să împartă salonul de tatuaje pe care l-a deschis cu Jason în urmă cu câțiva ani. Cu toate astea, în ciuda firii sale explozive și a comportamentului toxic, slăbiciunea pe care o are față de ea se dovedește a fi veche și imposibil de ignorat.
Fără să-și dorească asta, Cassie se trezește prinsă într-un vârtej de minciuni. Venirea ei în Brooklyn scoate instantaneu la iveală faptul că, tot ceea ce credea despre fratele mai mare, pe care obișnuia să-l venereze în trecut și după care încă jelește, sunt nimic altceva decât minciuni.
E nevoită să înfrunte fața urâtă a singurei persoane care conta în viața ei și despre care descoperă tot mai mult că nu e acel Jason pe care îl cunoștea și, totodată, să-i facă față și lui David, care inevitabil o ispitește să guste câte puțin din fructul păcatului."
Știu că am făcut destule postări cu acestă carte, mai ales după ce am terminat-o, dar nu mă pot abține să nu vă împărtășesc puțin din entuziasmul meu. Cu toate că este o carte destul de groasă, aproape 500 de pagini, am reusit să o citesc în mai puțin de două zile.
Are o acțiune dinamică, unde violența e la ea acasă și, cu toate că îmbrățișează ideea băiat rău - fată bună, nu este o poveste tipică, cu care ne-am obișnuit până acum. Este o capodoperă, firul acțiunii ia o întorsătură abruptă și trece barierele acestei idei expirate.
Cartea m-a captat, în primul rând, prin dinamismul acțiunii și prin conturarea foarte bună a personajelor. Încă din primele pagini eram foarte curioasă să văd ce se va întâmpla înainte și, de fiecare dată, când aveam vreo intuiție, nu se întâmpla ce mă așteptam eu.
Țin să precizez că am trecut prin câteva stări destul de opuse: am râs tare la unele replici sau faze, am plâns pe la final (doar puțin) de emoție, am prins ură pe unele personaje și le-am îndrăgit pe altele. Are și faze piperate, fapt pentru care această carte se înscrie în categoria 18+.
Este o carte complexă, pentru că abordează până la capăt unele teme și apreciez foarte mult asta. Mi-a plăcut că acțiunea a evoluat în mod constant, atât în relația dintre Cassie și David, cât și între celelalte personaje. Am putut să văd planul extins al acțiunii și, ceea ce m-a șocat de multe ori au fost ideile noi care te dau peste cap. Pur și simplu nu m-am așteptat ca ce s-a întâmplat în carte, să se întâmple. Am fost plăcut surprinsă de talentul de scriitoare al lui Lexi Newman, fiind și prima carte pe care o citesc de la ea.
M-au surprins plăcut și replicile istețe ale personajelor, replici originale, brutale, drăgăstoase, de tot felul. De mult timp așteptam să citesc o carte bună care să fie pe placul meu.
Vă recomand cu drag și căldură această operă a zilelor noastre, care mă face mândră că avem scriitori atât de pricepuți.
Cartea o găsiți pe site-ul editurii Stylished Books, unde a văzut lumina zilei chiar astăzi: https://stylishedbooks.ro/orasul-patimilor.
Aștept să îmi împărtășiți și voi părerea voastră în legătură cu această carte superbă.
Cu drag,
Șoarecele de bibliotecă