Sunday, March 28, 2021

RECENZIE: ,,PIERDUT ŞI REGĂSIT ÎN CĂLĂTORIA INIMII"

 



Titlu: Pierdut şi regăsit în călătoria inimii

Autor: Ştefan Apostol

Editura: Berg

Număr pagini: 362

Categoria: Literatură contemporană


”Pierdut şi regăsit în călătoria inimii” este o carte specială. Foarte specială, aş putea spune, datorită întâmplărilor care întregesc acest jurnal de călătorii. Dincolo de pagini, am cunoscut un tânăr ambiţios, cu spirit de aventură căruia nu i-a fost teamă să înfrunte piedicile care s-au aşezat în calea sa asemeni unui zid, a continuat să călătorească ,,până la capăt”. Un tânăr sincer care s-a dezbrăcat de toate secretele şi şi-a expus viaţa fără menajamente în faţa cititorilor. Un tânăr credincios care a renunţat la mândrie şi laude şi i-a mulţumit cu smerenie lui Dumnezeu pentru tot ceea ce are şi pentru fiecare reuşită. Recunosc că, gândurile şi rugăciunile lui m-au impresionat până la lacrimi. Un tânăr chibzuit şi mulţumit de ceea ce posedă fără a cere nimic în plus, doar sănătate pentru a realiza ceea ce şi-a propus. Eu îmi doresc să mai întâlnesc tineri aşa ca el, cărora şi primele raze de lumină să le aducă zâmbetul pe buze şi linişte în suflet. Din păcate, azi mulţi oameni sunt preocupaţi să obţină cât mai multe bunuri materiale şi uită că bucuria constă în lucrurile mărunte şi să îi avem pe cei dragi alături.

Nimic nu ne este de folos dacă nu ne simţim împliniţi şi fericiţi. Ştiu că fericirea este relativă, însă cartea de faţă este un exemplu concret în acest sens. Ştefan ne învaţă cum putem fi fericiţi. Pentru el fericirea poate fi transpusă într-un singur cuvânt: călătoriile. Mai întâi trebuie să ne întocmim un plan (traseul parcurs), cât efort trebuie depus şi ce cheltuieli financiare implică. Pot doar să confirm că experienţa autorului este o dovadă clară a afirmaţiei ,,Nu există nu se poate”. Parcă, el a sfidat imposibilul şi asta nu poate decât să-i aducă mulţumire deplină.

La un moment dat, am crezut că se va opri, dar credinţa în Dumnezeu l-a urcat pe cele mai înalte culmi, l-a ajutat să descopere frumosul din natură şi din oameni şi acum trăieşte înconjurat de prieteni deosebiţi.

S-a obişnuit să întâmpine probleme şi le-a înfruntat cu mult curaj. Apoi, a descis să se joace cu cuvintele şi să imprime aceste amintiri pe hârtie pentru totdeauna. A presărat multă dragoste şi le-a arătat publicului. Cum să nu ne bucurăm de experienţele lui? Cum putem să-i mulţumim? Citind cartea. Este interesantă şi merită atenţia noastră!

 

Îi mulțumesc autorului pentru acest exemplar. Mie mi-a plăcut cartea! Sper să vă placă și vouă, dragi șoricei!

O puteți cumpăra de aici.


No comments:

Post a Comment