Monday, June 5, 2023

RECENZIE: ,,Așa și pe pământ"

 


RECENZIE: ,,Așa și pe pământ" - Nina Marcu 


🔥,,Precum în cer" domneşte liniștea, ,,așa și pe pământ" arde focul. Bisericile sunt aprinse din senin, întreaga omenire este amenințată cu flăcări și un virus pentru care încă nu s-a găsit antidotul. E haos și neliniște peste tot. Autoritățile nu pot combate forțele rele. Ettore și Gabi nu sunt împreună. Însă, noile circumstanţe îi pun față în față. Cuvintele lipsesc. Ei se îndepărtează.


🔥Destinul își joacă singur cărțile și îi pune în fața faptului împlinit: cele 202 tablouri și schițe ale lui Grigorescu dispar fără urmă. Există numeroase bănuieli că acestea s-ar afla în posesia unui mare colecționar la Roma. Din nou, drumurile și pașii lui Gabi vor porni spre locul care i-a provocat mare suferință. Cei doi tineri vor reuși să-și continue povestea de iubire?


🔥De data asta, pasiunea este mai intensă. O mare roșie învăluie întreg orașul, iar inimile încărcate cu iubire își strigă durerea prin suspine și o acoperă cu săruturi. Lacrimile tind să curețe rănile, iar sufletele curate se deschid pentru a cuprinde în întregime albastrul pur. Sentimentele copleșitoare apasă atmosfera, gândurile sincere primesc dragostea. Inimile rănite se vindecă, treptat. 


🔥Gabi și Ettore se maturizează. Își acceptă greșelile. Învață din ele, iartă și iubesc frumos. Cu patos. Fără regrete. Cu adevărat. 


🔥Și eu am învățat să îi iubesc altfel. Să văd lucrurile diferit. Să o înțeleg mai bine pe autoare, care și-a calculat atent fiecare mișcare, pas sau întâmplare. A strecurat în doze mici descrieri sau amănunte menite să farmece cititorul, să-l îndemne să viseze la peisaje demne de admirat. Pe mine m-au acaparat atât de mult încât am început să caut acele locuri și le-am găsit. Câte un colț de rai unde există liniște și pace.


🔥Nu pot omite nici personajele. De data asta sunt descrise minuțios, sentimentele intense ard neîncetat, pregătite oricând să lase lava să curgă afară din vulcan, să acopere împrejurimile și să se stingă singură, încet. Cu o înțelepciune desăvârșită, acest izvor al creativității (autoarea) strigă tare și răspicat mesajul care trebuie să ajungă la toți cei care nu știu câte beneficii ne oferă dragostea:





🔥Nu este un capriciu, ci o explozie de cuvinte și sentimente amestecate armonios fără a diminua savoarea acestora. Într-un fel sau altul, surprinde spectaculos evenimentele primordiale din viața reală. 


🔥În final, acest roman este o invitație la iubire și frumos. Mulțumesc, Nina!

Friday, March 31, 2023

RECENZIE: ,,Fată cuminte, răzbunare cruntă"

 


Titlu: Fată cuminte, răzbunare cruntă 

Autor: Holly Jackson 

Număr pagini: 400

Categorie: literatură contemporană 


🕵‍♀️ Mi-am continuat aventura alături de Pip și Ravi tot în Little Kilton. De data asta Jamie Reynolds, fratele mai mare al prietenului ei, Connor, a dispărut chiar în noaptea în care orașul ține să marcheze în mod public șase ani de la moartea lui Andie și a lui Sal. 


🕵‍♀️ Poliția refuză să se implice în acest caz. Familia băiatului dispărut dorește să afle ce s-a întâmplat cu el. Pip vrea să stea departe de probleme, dar nu poate ignora această tragedie. Nimeni nu vorbește. Dar, toată lumea ascultă ... iar secrete întunecate ies la iveală. Pericolul pândește la tot pasul. Răul îi încolțește pe toți. Jamie a dispărut. Altcineva și-a pierdut viața. E mult mister.


🕵‍♀️ Va izbuti însă Pip să dea de urma lui Jamie înainte de a fi prea târziu?

Thursday, March 30, 2023

RECENZIE: ,,Orașul cu salcâmi"

 


Titlu: Orașul cu salcâmi 

Autor: Mihail Sebastian 

Număr pagini: 190

Editura: Litera 

Categorie: literatură clasică


Am crezut că am făcut cea mai bună alegere pentru prima întâlnire cu Mihail Sebastian. Am citit  cu mare atenție fiecare pagină și am sperat că voi găsi ceva ce să îmi placă. Știu că am avut așteptări mari, am găsit numai recenzii pozitive. 


Apreciez modul în care este descrisă dragostea pură dintre Adriana și Gelu, statornicia cu care el o iubeşte. În schimb, în capitală, fata trece granița maturităţii fizice și comportamentale și descoperă mirajul senzualității, regăsindu-și în cele din urmă fostul iubit ca pe un amant, dar alegând să-l părăsească pentru a se consacra, capricios, unei căsnicii burgheze convenționale.


Oare e nevoie să recitesc cartea pentru a reuși să o apreciez mai mult?

Tuesday, February 28, 2023

RECENZIE: ,,S-a sfârșit înainte să înceapă"

 


Titlu: S-a sfârșit înainte să înceapă 

Autor: Ioana Dumitrachescu 

Număr pagini: 250

Editura: Mysterio

Categoria: literatură contemporană 


,,S-a sfârșit înainte să înceapă" este o reflecție cu și despre iubire care mi-a consolidat principiile și concepțiile legate de viața de cuplu, cea de familie ori idei ce până nu de mult timp erau doar iluzii imposibil a se consolida în certitudine. Dincolo de iubirea pură și sinceră întotdeauna, la un pas distanţă, se află și păcatul indus de pasiune și dorința de a dărui totul pentru a primi absolutul. Nu există reguli în dragoste, doar fapte ce atrag diferite consecințe. 


Paola este o tânără inocentă care se îndrăgostește de un bărbat interzis pentru ea. El, Antonio, este căsătorit cu Marisa, iubita sa din adolescență. Destinul îi aduce față în față în momentul în care femeia se prezintă la cabinetul doctorului pentru un consult.



Atracția este inevitabilă. Apropierea, cu atât mai puțin. Privirile se întâlnesc, iar iubirea încolțește în inimile lor, treptat. Pasiunea devine intensă, o putere ce se consumă cu rapiditate și care lasă urme adânci de suferință asupra lor și asupra apropiaților lor.


Ilustrată sub forma unui jurnal scris de către el, această poveste de dragoste este o confesiune a două suflete ce își caută alinarea unul în brațele celuilalt, însă teama lui de incertitudine și singurătate le desparte drumul în direcții opuse: el rămâne ancorat în căsnicie alături de o soție pe care nu o mai iubește, ea se refugiază în alcool.



În continuare, viața își pune amprenta asupra fiecăruia într-un mod distinct: Antonio devine un om de succes, Paola rămâne aceeași femeie simplă care se bucură de rodul dragostei sale: o fetiță. 


Opt ani mai târziu, destinul le acordă a doua șansă. Se întâlnesc din nou. Sunt toți trei, împreună. Și boala necruțătoare a Paolei care se agravase. Situația impune luarea unor măsuri urgente. Numai un transplant de inimă îi mai poate prelungi viața. Soarta le este potrivnică sau le va lăsa oportunitatea de a fi fericiţi în sfârșit?

Sunday, February 12, 2023

RECENZIE: ,,Tălpi opărite"

 


Titlu: Tălpi opărite 

Autor: Silviu Bacuiani 

Editura: Mybestseller 

Număr pagini: 250

Categoria: literatură contemporană 


👣 Îl cunosc pe Silviu, autorul Silviu Bacuiani, prin intermediul cărților pe care le-a scris. Îmi place lumea plină de culoare, tradiții și obiceiuri românești, umor fin încărcat de subînțelesuri ascunse, secrete care dăinuie din trecut, se preling în prezent și tulbură sufletele oamenilor, a țăranilor credincioși ce păstrează cu sfințenie povețele transmise din generație în generație. 


👣 Autorul își continuă drumul relatându-ne în romanul ,,Tălpi opărite" drama tulburătoare din perioada anilor '50, perioada colectivizării forțate. Această mișcare este descrisă amănunțit, detalii ce împletesc situații necruțătoare de care nu scapă niciunul dintre cei care se opun supunerii sistemului impus. Într-o lume încropită din orori și abuzuri greu de suportat, autorul reușește să înglobeze o adevărată poveste de dragoste, comuniunea dintre Iancu și Ioana, cea care ne demonstrează în mod cert că speranța nu trebuie să dispară niciodată. Varianta de a încheia astfel romanul reprezintă acea rază de soare ce se întrevede la capătul tunelului. Este invocată ideea că, la un moment dat, totul va fi bine. 


👣 M-au impresionat peste măsură pildele părintelui Macarie, cele care au mesaje relevante pentru situația relatată. Dincolo de acele sfaturi înțelepte și demne de urmat, preotul este o figură impozantă și cel care delimitează granița dintre adevăr și minciună, libertate și singurătate. 


👣 Nu lipsește umorul, presărat cu moderație, doar acolo și unde este cazul. Prezența prostului satului, Burcea, este sezonieră tocmai pentru a oferi o importanță relevantă evenimentelor dominante din acea perioadă. Faptul că stângăcia tânărului incult nu este ignorată lasă loc de interpretări și scoate de după perdea greșelile și nedreptățile aplicate în acele cazuri.


👣 În fața ochilor mi s-au derulat imagini greu de admis, însă umorul le-a învăluit într-o haină nouă și mai ușor de acceptat. Mă bucur că am avut șansa să aflu mai multe detalii despre acest subiect și că autorul a ales să acorde atenția cuvenită acestei bucăți din istoria țării noastre.

Sunday, January 29, 2023

RECENZIE: ,,Bătrânul care citea romane de dragoste"

 


Titlu: Bătrânul care citea romane de dragoste 

Autor: Luis Sepulveda

Editura: Polirom 

Număr pagini: 208

Categorie: literatură universală 


🌴 Se spune că esențele tari se găsesc în sticle mici. Nici toate capodoperele nu au nevoie de multe cuvinte. Unii autori își spun poveștile în puține pagini. ,,Bătrânul care citea romane de dragoste" este una dintre ele. O carte care cred că i-a emoționat pe toți cei care au citit-o. 


🌴 Căci Antonio Jose Bolivar, personajul principal, este un văduv care preferă să citească romane de dragoste, deși întâmpină dificultăți (le deslușește cu mare greutate pentru că nu prea știe să citească, de scris nici nu se mai pune problema), alegerile sale nu sunt întâmplătoare, ci adevărate romane de referinţă. 


🌴 Pe lângă plăcerea și bucuria de a citi, protagonistul și-a găsit refugiul, locul ideal unde să evadeze departe de lumea sălbatică în care trăiește în realitate. Nu numai că timpul îi trece mai uşor, acum, când se află la o vârstă înaintată, însă această preocupare îl ține, uneori, departe de pericolele ce îl pândesc în mod constant.


🌴 Liniștea sa este spulberată în momentul în care o femelă de jaguar începe să semene moarte printre localnici. Fiind considerat un vânător experimentat, oamenii locului apelează la ajutorul său.


🌴 Astfel, ajunge să facă parte dintr-o trupă de intervenție. Scopul este uciderea animalului, lucru care-l răscolește profund. De la shuari a învăţat să respecte și să iubească viața, iar acum se află într-o situație dificilă. Înțelege dorința de răzbunare a femelei care și-a văzut puii și masculul omorâți de oamenii pe care azi îi atacă.


🌴 În final, lupta îi aparține. Va fi singurul care o va înfrunta. Adevăratul pericol îl constituie acest animal sălbatic sau răutatea oamenilor avizi după putere și bogății?

Monday, January 23, 2023

RECENZIE: ,,Cei care iubesc urăsc"


 Titlu: Cei care iubesc urăsc 

Autor: S. Ocampo & A. B. Casarea

Număr pagini: 144

Editura: Rao

Categoria: literatură universală 


Cei care iubesc o fac atât de intens astfel încât să fie dispuși să ucidă în numele dragostei? Oricât de sumbru ar părea, nu este imposibil. Și nici impresionant cazul expus. Cel puţin, pentru mine faptul că am citit-o nu constituie un avantaj. Doar o carte în plus în palmaresul meu.


De ce spun asta? Pentru că, nu se întâmplă nimic spectaculos care să îmi atragă atenția. Este presărat în doze mici suspansul de a afla cine este vinovatul. Mai mult, acest roman mi-a amintit de operele Agathei Christie deoarece s-a respectat același traseu. Cineva comite o crimă, există mai mulți suspecți, un detectiv care investighează cazul (aici detectivul nu este la fel de simpatic, inteligent și perspicace), o anchetă laborioasă și un singur vinovat.


Doctorul Humberto Huberman alege ca destinaţie pentru relaxare Bosque del Mar, un loc exotic cu o plajă plină de raci, valurile agitate ale mării și furtune de nisip. De fapt, bărbatul și-a propus să lucreze în liniște la o traducere din Petronius, însă o furtună de nisip îi blochează pe toți oaspeții hotelului înăuntru. A doua zi, Mary, o fostă pacientă de-a lui, este găsită moartă în camera ei. Urmează ancheta, pas cu pas. Totul se desfășoară în ritm alert, dar eu îmi pierd răbdarea și atenția. Criminalul nu este un personaj credibil, cel puțin nu pentru mine.


Cartea nu este slabă. Nu are un suflu nou, totul e clișeic. Îi lipsește originalitatea și veridicitatea, elementele cheie ce stau la baza unei opere de succes.